Mi-am dorit demult sa vad cu ochii mei si sa ascult cu urechile mele marturisirile unor alcoolici recuperati care, pentru a se proteja fata de societate, se prezinta cu numele mic si isi povestesc experienta.
I-am cautat prin Internet si i-am gasit pentru ca am fost martor la suferinta produsa familiei de un alcoolic, sotul unei prietene. Alcoolul a distrus acea familie: copiii au plecat de timpuriu de-acasa, doamna respectiva a cazut in depresie iar barbatul adesea zace in sant datorita alcoolului. Pentru ca as fi vrut sa o ajut am incercat sa ma informez despre alcoolism.
Alcoolicii Anonimi sunt niste persoane foarte dragute si prietenoase avand un spirit de intrajutorare si fratie. Ei stiu ce inseamna suferinta produsa de demonul alcoolului si au gasit si tratamentul de a rezista tentatiei alcoolului. Avem multe de invatat de la ei
vineri, 16 februarie 2007
miercuri, 3 ianuarie 2007
Colinde printre zabrele
Este duminica, 24 decembrie. Membrii Serviciului Umanitar pentru Penitenciare insotiti de un grup de tineri entuziasti apartinand corului Bisercilor Adventiste din Brasov au intrat la ora 10 in Penitenciarul Codlea ducand cu ei mai multi rucsaci cu portocale. Un tanar duce in brate o cutie mare cu carti cu intamplari adevarate ale unor personaje reale. Tinerii sunt nerabdatori sa intre in Penitenciar si sa colinde pe detinuti iar la sfarsit sa le ofere cate o portocala.
Dupa ce au predat telefoanele mobile si si-au prezentat buletinele, acceptand totodata si perchezitia, au pornit insotiti de seful de tura pe coridoarele Penitenciarului. Prima reprezentatie au avut-o in cladirea in care erau cazati detinutii preventivi. Supraveghetorii au deschis usile mari si grele de metal lasand inchise grilajele din interior si au incercat sa ii linisteasca pe detinuti ca nu e nimic grav ci doar vor asculta niste colinde.
Corul a inceput sa cande cateva colinde amintind celor de acolo ca este o zi in care nu se colinda doar la televizor ci si „life". Au ascultat nemiscati detinutii ca nu cumva sa se intrerupa cantecul. A urmat apoi inca un colind si inca unul. Parca le-au inghetat cuvintele in gura detinutilor. Pana sa se trezeasca, corul a plecat mai departe, la un alt coridor unde au cantat usilor deschise din fata gratiilor. Cei ramasi au primit totodata cate un frumos calendar cu texte biblice si peisaje din natura pentru camera si cate o carte pentru fiecare camera iar in final fiecare detinut a primit cate o portocala. Cred ca nu se asteptau la asa ceva.
Am insotit corul prin toate coridoarele inchisorii si am vazut printre gratii detinuti pe care ii cunosteam de la intalnirile noastre saptamanale. I-am intalnit prin diferite camere si pe mebrii grupului coral SPERANTA, cei care, cu o zi inainte au sustinut un frumos program de Craciun in fata altor detinuti.
La una din camere, insotitorii nostrii au deschis larg atat usa de metal exterioara cat si grilajele din ieterior. Cei de aici ascultau in liniste colindele noastre iar apoi ne-au poftit inauntru sa-si exprime mulumirile lor pentru gestul tinerilor de a-i colinda. Nu pareau a fi detinuti insa prezenta lor aici arata ca totusi sunt.
Am avut o surpriza placuta in sectia de detinere a femilor. Am vizitat doua camere cu detinute femei carora le-au dat lacrimile in timp ce cantam despre nasterea pruncului Iisus. La final una dintre detinute a tinut mortis sa ne serveasca pe fiecare cu cate o felie de cozonac. La inceput am refuzat gandindu-ne ca ele ar avea mai mare nevoie de dulciuri decat noi insa nu am reusit sa plecam de acolo fara a primi cate o felie de cozonac, atat de insistenta a fost.
Acest gest al ei ne-a facut sa facem comparatie cu comportamentul barbatilor: acestia au fost in jur de 1000 de persoane si in multe camere barbatii ne mai cereau una sau alta. Insa intre cele aprox. 30 de femei, una dintre ele a tinut mortis sa ofere si nu sa ceara. Acest lucru spune mult.
Am colindat de asemenea si detinutii semi-liberi, cei care fac diferite munci in penitenciar sau lucreaza in afara acestuia. Ei au primit permisiunea sa iasa afara pe hol si sa ne asculte “fara zabrele”. Unul dintre ei ne-a cerut o Biblie in limba maghiara.
La final, chitaristul inchisorii, Remus, care a primit permisiunea sa ne insoteasca, m-a rugat sa ii dau voie sa le colinde pe fetele din grupul nostru si sa spuna o poezie. Bineinteles ca am acceptat. A cantat un cantec despre nasterea lui Iisus si a spus pe dinafara o poezie tot despre nasterea Mantuitorului in timp ce cu degetele acompania usor la chitara. Atunci am vazut lacrimi in ochii tinerilor care mai inainte au colinat pe detinuti. Ei erau liberi, de ce oare plangeau intr-o zi de bucurie?
La plecare am intrebat-o pe Loredana, dirijoarea corului bisericii adventiste de ce a lacrimat la sfarsit. Mi-a spus ca a incercat sa se tina tare pe parcursul pelerinajului printre celule. Parea vesela insa ascundea faptul ca inima ii era sfasiata. Se simtea zdrobita in interior vazand atatia tineri inchisi pentru diferite fapte, tineri, care daca ar fi beneficiat de o alta educatie, probabil ar fi fost in libertate ingineri, medici sau avocati. A ascuns cat a putut de bine sentimentele insa la sfarstit, cand l-a auzit pe Remus recitand si cantand din inima, nu a mai putut ascunde durerea si lacrimile au biruit.
Pentru multi, Craciunul din 2006 a insemnat bucurie, uitarea trecutului, senzatie gustativa placuta la savurarea portocalei, speranta, in timp ce pentru altii a insemnat introspectie si lacrimi. Depinde de care parte a zabrelelor s-au aflat.
Dupa ce au predat telefoanele mobile si si-au prezentat buletinele, acceptand totodata si perchezitia, au pornit insotiti de seful de tura pe coridoarele Penitenciarului. Prima reprezentatie au avut-o in cladirea in care erau cazati detinutii preventivi. Supraveghetorii au deschis usile mari si grele de metal lasand inchise grilajele din interior si au incercat sa ii linisteasca pe detinuti ca nu e nimic grav ci doar vor asculta niste colinde.
Corul a inceput sa cande cateva colinde amintind celor de acolo ca este o zi in care nu se colinda doar la televizor ci si „life". Au ascultat nemiscati detinutii ca nu cumva sa se intrerupa cantecul. A urmat apoi inca un colind si inca unul. Parca le-au inghetat cuvintele in gura detinutilor. Pana sa se trezeasca, corul a plecat mai departe, la un alt coridor unde au cantat usilor deschise din fata gratiilor. Cei ramasi au primit totodata cate un frumos calendar cu texte biblice si peisaje din natura pentru camera si cate o carte pentru fiecare camera iar in final fiecare detinut a primit cate o portocala. Cred ca nu se asteptau la asa ceva.
Am insotit corul prin toate coridoarele inchisorii si am vazut printre gratii detinuti pe care ii cunosteam de la intalnirile noastre saptamanale. I-am intalnit prin diferite camere si pe mebrii grupului coral SPERANTA, cei care, cu o zi inainte au sustinut un frumos program de Craciun in fata altor detinuti.
La una din camere, insotitorii nostrii au deschis larg atat usa de metal exterioara cat si grilajele din ieterior. Cei de aici ascultau in liniste colindele noastre iar apoi ne-au poftit inauntru sa-si exprime mulumirile lor pentru gestul tinerilor de a-i colinda. Nu pareau a fi detinuti insa prezenta lor aici arata ca totusi sunt.
Am avut o surpriza placuta in sectia de detinere a femilor. Am vizitat doua camere cu detinute femei carora le-au dat lacrimile in timp ce cantam despre nasterea pruncului Iisus. La final una dintre detinute a tinut mortis sa ne serveasca pe fiecare cu cate o felie de cozonac. La inceput am refuzat gandindu-ne ca ele ar avea mai mare nevoie de dulciuri decat noi insa nu am reusit sa plecam de acolo fara a primi cate o felie de cozonac, atat de insistenta a fost.
Acest gest al ei ne-a facut sa facem comparatie cu comportamentul barbatilor: acestia au fost in jur de 1000 de persoane si in multe camere barbatii ne mai cereau una sau alta. Insa intre cele aprox. 30 de femei, una dintre ele a tinut mortis sa ofere si nu sa ceara. Acest lucru spune mult.
Am colindat de asemenea si detinutii semi-liberi, cei care fac diferite munci in penitenciar sau lucreaza in afara acestuia. Ei au primit permisiunea sa iasa afara pe hol si sa ne asculte “fara zabrele”. Unul dintre ei ne-a cerut o Biblie in limba maghiara.
La final, chitaristul inchisorii, Remus, care a primit permisiunea sa ne insoteasca, m-a rugat sa ii dau voie sa le colinde pe fetele din grupul nostru si sa spuna o poezie. Bineinteles ca am acceptat. A cantat un cantec despre nasterea lui Iisus si a spus pe dinafara o poezie tot despre nasterea Mantuitorului in timp ce cu degetele acompania usor la chitara. Atunci am vazut lacrimi in ochii tinerilor care mai inainte au colinat pe detinuti. Ei erau liberi, de ce oare plangeau intr-o zi de bucurie?
La plecare am intrebat-o pe Loredana, dirijoarea corului bisericii adventiste de ce a lacrimat la sfarsit. Mi-a spus ca a incercat sa se tina tare pe parcursul pelerinajului printre celule. Parea vesela insa ascundea faptul ca inima ii era sfasiata. Se simtea zdrobita in interior vazand atatia tineri inchisi pentru diferite fapte, tineri, care daca ar fi beneficiat de o alta educatie, probabil ar fi fost in libertate ingineri, medici sau avocati. A ascuns cat a putut de bine sentimentele insa la sfarstit, cand l-a auzit pe Remus recitand si cantand din inima, nu a mai putut ascunde durerea si lacrimile au biruit.
Pentru multi, Craciunul din 2006 a insemnat bucurie, uitarea trecutului, senzatie gustativa placuta la savurarea portocalei, speranta, in timp ce pentru altii a insemnat introspectie si lacrimi. Depinde de care parte a zabrelelor s-au aflat.
Craciun dupa gratii
Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, filiala Brasov, si-a propus in 2006 sa se implice activ in organizarea unui Craciun de neuitat la Penitenciarul Codlea.
Inca din luna octombrie au inceput pregatirile pentru un program artistic sustinut de detinuti.
Mai intai am testat sa vedem daca detinutii din grupa noastra doresc sa se implice in acest program, stiind ca au de invatat poezii, candari sau texte literare. Nu ne-a fost greu sa scriem o lista cu vreo 10 voluntari care doreau acest lucru. De-a lungul lunilor care au urmat pana la Craciun, lista aceasta a suferit destule modificari: renuntari, reveniri, plecari pe cursa ale detinutilor sau voluntari noi. In final programul a fost sustinut de 10+1 detinuti care in ultima luna au fost constanti la repetitii.
Vazand ca detinutii vor sa se implice, am cautat o persoana capabila sa alcatuiasca un program artistic de Craciun si am gasit-o astfel pe d-ra Adina A. studenta la sociologie. Pe langa programul de scoala foarte incarcat a gasit timp sa scrie acest program care contine cateva poezii de suflet, cateva colinde nu prea grele dar frumoase si pasaje biblice cunoscute din Evanghelia dupa Matei si dupa Luca.
Nu e suficient sa ai un program bun si o lista de doritori sa il prezinte ci e nevoie de o implicare totala a acestora si multa sudoare ca programul sa iasa cu adevarat bine.
Am observat ca moralul detinutilor are suisuri si coborasuri: uneori detinutul este entuziast, apoi se descurajeaza si trebuie ridicat. Pentru reusita programului aveam nevoie de cativa detinuti motivati, capabili sa lucreze cu vocea lor, cu memoria si cu creierul lor, pe o perioada de aproximativ doua luni (noiembrie si decembrie). De aceea, aproape la fiecare repetitie, primele 10-15 minute le foloseam la ridicarea moralului si cresterea motivatiei. Si acest lucru a reusit.
Pe parcursul pregatirilor pentru programul de Craciun am simtit si sprijinul cadrelor in anumite situatii mai dificile. De exemplu, cu o ocazie, am primit un telefon de la D-na Cristina Moroianu ca in sambata respectiva nu e posibil sa ne intalnim deoarece personalul e implicat in insotirea detinutilor la judecatorie si nu are cine sa ne insoteasca. Am spus atunci ca aceasta ne afecteaza deoarece lucram la programul artistic si ce am cladit pana atunci se va uita pana saptamana viitoare. In final dansa a gasit soutia: sa amanam cateva ore intalnirea noastra ca sa ne putem totusi intalni in acea zi cu detinutii si sa repetam. Acest lucru ne-a ajutat foarte mult si am inteles ca suntem sprijiniti in activitatea noastra.
A venit si ziua mult asteptata de detinuti si de noi: 23 decembrie 2006, ziua in care grupa noastra, intitulata SPERANTA, urma sa-si prezinte programul in fata altor detinuti.
Le-am facut o mica surpriza detinutilor: i-am chemat in cabinetul psiholgic si le-am oferit cate o camasa alba si o cravata colorata. Astfel, toti, inclusiv eu, urma sa fim imbracati la fel si sa ne distingem putin fata de cei din jur. Totodata le-am pregatit cate o mapa mare, rosie, cu folii de plastic in care si-au pus poeziile, cantarile si textele biblice. Au fost foarte draguti cum au primti aceasta surpriza: unul dintre ei a intrebat daca poate pastra camasa dupa program; bineinteles ca putea, era pentru ei. Altul a zis ca doreste sa se elibereze cu aceasta camasa. Ma gandeam ca vor fi probleme la alegrea cravatelor care erau de culori diferite iar unele pareau mai frumoase decat altele. Insa nu a fost nici o problema. Mai mult, unii au convenit sa faca schimb de cravate intre ei ca sa se potriveasca cu culoarea pantalonilor.
Dupa ce s-au imbracat cu camasile albe ca zapada si cu cravatele colorate, tinand in maini mapele cu cantari si poezii, am facut o scurta repetitie, acolo, in cabinet. Toti erau ca un singur corp, ascultau instructiunile mele, comunicau foarte bine cu privirile si cantau din tot sufletul.
Apoi am intrat cu ei in clubul mic unde ne asteptau minorii si tinerii, circa 40 de persoane. Grupul SPERANTA se simtea parca in al noualea cer alaturi de ingeri cantand laude lui Isus Hristos. Au cantat impecabil si au spus aproape perfect poeziile si textele. A iesit foarte bine acest prim program la care toti cei prezenti au primit la plecare si un mic pachetel cu dulciuri si fructe din partea asociatiei.
Am vazut satisfactie pe fetele celor din grupul SPERANTA si parca un pic de invidie in ochii celorlalti detinuti care ar fi vrut sa traiasca si ei o asemenea experienta.
Dupa o mica pauza de pranz a urmat programul mult asteptat sustinut in Clubul Mare. Aici, grupul SPERANTA, urma sa se desfasoare in fata detinutilor adulti si in fata catorva cadre. Emotie mare.
De data asta nu erau singuri: inaintea lor a fost o grupa de tineri apartinand Bisericii Adventiste din Codlea care au interpertat cateva colinde despre nasterea Mantuitorului.
Grupul SPERANTA a urcat apoi pe scena, intr-un semicerc mare, alb datorita camasilor si vesel datorita cravatelor. Vedeam ca se simt putin incordati. Desi le-am spus de nenumarate ori sa zambeasca in fata publicului, acum erau toti crispati. M-am uitat tinta in ochii lor, le-am zambit i-am incurajat insa doar vreo 3 sau 4 au si zambit.
A urmat apoi programul lor, snur, de la inceput la sfarsit, fara greseala. Din cand in cand le aminteam ca trebuie sa zambeasca si unii din ei chiar m-au ascultat. A cantat si Remus, chitaristul, un colind care nu era in program dar a insisitat sa il cante. Am vazut si pe fata lui satisfactie ca face un lucru bun.
Dupa ce au terminat ce aveau de spus, au ramas pe locurile lor deoarece urma ca doua tinere studente, Elina si Neli, autoare a unui CD cu muzica religioasa, sa cante de data asta in fata detinutilor. Aveau pregatite un negativ care le acompania asemenea unei orchestre. Am vazut in ochii fetelor o mare compasiune pentru cei care isi petreceau Craciunul dupa gratii si au cantat din tot sufletul. Au fost aplaudate de cei aflati in sala dar cred ca, mai mult decat aplaudele, pentru ele a insemnat ceva deosebit sa aduca o oaza de lumina in intunericul din sufletul detinutilor.
Una dintre cantari, „Ca un cerb setos" era bine cunoscuta si de cei din grupul SPERANTA. Le-am facut semn sa cante refrenul impreuna cu cele doua soliste si au facut aceasta cu multa bucurie. Pentru ei era o deosebita onoare sa cante alaturi de aceste profesioniste.
Cu greu ne-am despartit apoi noi, cei de la Serviciul Umanitar pentru Penitenciare de grupul SPERANTA si de ceilalti detinuti.
A urmat apoi ziua de miecuri, 27 decembrie, cand am avut ocazia sa colindam inaintea personalului Penitenciarului. Am sosit impreuna cu corul de tineri al Bisercilor Adventiste din Brasov, un grup de vreo 20 de tineri imbracati in robe albastre. De data asta ne-am pregatit cu o statie de amplificare si cu microfoane.
Tinerii albastrii au cantat primele patru colinde. Unul din detinuti, decanul de vechime al grupului Speranta, Paun Ionut, mi-a soptit ca i-am facut praf pe cei din SPERANTA cu aceasta introducere perfecta si ca se simt descurajati sa urmeze dupa cei din Brasov. Probabil ca se simteau mici in comparatie cu acei tineri care lucraza de ani de zile in cor si pot sa cante dupa partituri.
Apoi am urmat noi, grupul SPERANTA, tot asa, imbracati in camasi albe si cravate colorate si tinand in maini niste mape rosii. A trebuit sa renuntam la multe din punctele din program si sa cantam doar colindele si sa se spuna doar poeziile, nici acestea toate, deoarece cadrele puteau ramane in sala doar pana la ora 15.
Chiar si asa programul grupului de la SPERANTA a iesit foarte. Am vazut pe obrajii tinerilor din Brasov cateva lacrimi in timp ce detinutii cantau si vorbeau despre nasterea lui Isus. Nu stiu exact ce au simtit brasovenii dar am vazut lacrimi in ochii lor.
Sambata urmatoare nu am fost in Penitenciar insa eram curios sa stiu ce cred detinutii despre program. O colega mi-a spus ca un detinut a facut o rugaciune in care multumea lui Dumnezeu pentru acel program si spunea ca „si doamna doctor (din penitenciar) a fost impresionata de programul detinutilor si ca nu si-a inchpuit ca niste detinuti au putut produce asa ceva".
Pentru mine aceasta afirmatie a fost suficienta sa imi reconfirme ca, un om, oricat de jos s-ar afla, totusi, daca doreste, se poate ridica deasupra si poate atinge performante deosebite daca este iubit si iubeste.
Si daca Iisus Hristos s-a nascut acum doua mii de ani ca sa salveze o intreaga lume pierduta, cu siguranta ca a facut asta nu numai pentru mine, un o liber, ci si pentru cei care au gresit fata de societate si se afla in inchisoare.
Cand Iisus se naste si in inima celor de dupa gratii Craciunul devine cu adevarat stralucitor.
Valentin Bota
Voluntar la Serviciul Umanitar pentru Penitenciare
Inca din luna octombrie au inceput pregatirile pentru un program artistic sustinut de detinuti.
Mai intai am testat sa vedem daca detinutii din grupa noastra doresc sa se implice in acest program, stiind ca au de invatat poezii, candari sau texte literare. Nu ne-a fost greu sa scriem o lista cu vreo 10 voluntari care doreau acest lucru. De-a lungul lunilor care au urmat pana la Craciun, lista aceasta a suferit destule modificari: renuntari, reveniri, plecari pe cursa ale detinutilor sau voluntari noi. In final programul a fost sustinut de 10+1 detinuti care in ultima luna au fost constanti la repetitii.
Vazand ca detinutii vor sa se implice, am cautat o persoana capabila sa alcatuiasca un program artistic de Craciun si am gasit-o astfel pe d-ra Adina A. studenta la sociologie. Pe langa programul de scoala foarte incarcat a gasit timp sa scrie acest program care contine cateva poezii de suflet, cateva colinde nu prea grele dar frumoase si pasaje biblice cunoscute din Evanghelia dupa Matei si dupa Luca.
Nu e suficient sa ai un program bun si o lista de doritori sa il prezinte ci e nevoie de o implicare totala a acestora si multa sudoare ca programul sa iasa cu adevarat bine.
Am observat ca moralul detinutilor are suisuri si coborasuri: uneori detinutul este entuziast, apoi se descurajeaza si trebuie ridicat. Pentru reusita programului aveam nevoie de cativa detinuti motivati, capabili sa lucreze cu vocea lor, cu memoria si cu creierul lor, pe o perioada de aproximativ doua luni (noiembrie si decembrie). De aceea, aproape la fiecare repetitie, primele 10-15 minute le foloseam la ridicarea moralului si cresterea motivatiei. Si acest lucru a reusit.
Pe parcursul pregatirilor pentru programul de Craciun am simtit si sprijinul cadrelor in anumite situatii mai dificile. De exemplu, cu o ocazie, am primit un telefon de la D-na Cristina Moroianu ca in sambata respectiva nu e posibil sa ne intalnim deoarece personalul e implicat in insotirea detinutilor la judecatorie si nu are cine sa ne insoteasca. Am spus atunci ca aceasta ne afecteaza deoarece lucram la programul artistic si ce am cladit pana atunci se va uita pana saptamana viitoare. In final dansa a gasit soutia: sa amanam cateva ore intalnirea noastra ca sa ne putem totusi intalni in acea zi cu detinutii si sa repetam. Acest lucru ne-a ajutat foarte mult si am inteles ca suntem sprijiniti in activitatea noastra.
A venit si ziua mult asteptata de detinuti si de noi: 23 decembrie 2006, ziua in care grupa noastra, intitulata SPERANTA, urma sa-si prezinte programul in fata altor detinuti.
Le-am facut o mica surpriza detinutilor: i-am chemat in cabinetul psiholgic si le-am oferit cate o camasa alba si o cravata colorata. Astfel, toti, inclusiv eu, urma sa fim imbracati la fel si sa ne distingem putin fata de cei din jur. Totodata le-am pregatit cate o mapa mare, rosie, cu folii de plastic in care si-au pus poeziile, cantarile si textele biblice. Au fost foarte draguti cum au primti aceasta surpriza: unul dintre ei a intrebat daca poate pastra camasa dupa program; bineinteles ca putea, era pentru ei. Altul a zis ca doreste sa se elibereze cu aceasta camasa. Ma gandeam ca vor fi probleme la alegrea cravatelor care erau de culori diferite iar unele pareau mai frumoase decat altele. Insa nu a fost nici o problema. Mai mult, unii au convenit sa faca schimb de cravate intre ei ca sa se potriveasca cu culoarea pantalonilor.
Dupa ce s-au imbracat cu camasile albe ca zapada si cu cravatele colorate, tinand in maini mapele cu cantari si poezii, am facut o scurta repetitie, acolo, in cabinet. Toti erau ca un singur corp, ascultau instructiunile mele, comunicau foarte bine cu privirile si cantau din tot sufletul.
Apoi am intrat cu ei in clubul mic unde ne asteptau minorii si tinerii, circa 40 de persoane. Grupul SPERANTA se simtea parca in al noualea cer alaturi de ingeri cantand laude lui Isus Hristos. Au cantat impecabil si au spus aproape perfect poeziile si textele. A iesit foarte bine acest prim program la care toti cei prezenti au primit la plecare si un mic pachetel cu dulciuri si fructe din partea asociatiei.
Am vazut satisfactie pe fetele celor din grupul SPERANTA si parca un pic de invidie in ochii celorlalti detinuti care ar fi vrut sa traiasca si ei o asemenea experienta.
Dupa o mica pauza de pranz a urmat programul mult asteptat sustinut in Clubul Mare. Aici, grupul SPERANTA, urma sa se desfasoare in fata detinutilor adulti si in fata catorva cadre. Emotie mare.
De data asta nu erau singuri: inaintea lor a fost o grupa de tineri apartinand Bisericii Adventiste din Codlea care au interpertat cateva colinde despre nasterea Mantuitorului.
Grupul SPERANTA a urcat apoi pe scena, intr-un semicerc mare, alb datorita camasilor si vesel datorita cravatelor. Vedeam ca se simt putin incordati. Desi le-am spus de nenumarate ori sa zambeasca in fata publicului, acum erau toti crispati. M-am uitat tinta in ochii lor, le-am zambit i-am incurajat insa doar vreo 3 sau 4 au si zambit.
A urmat apoi programul lor, snur, de la inceput la sfarsit, fara greseala. Din cand in cand le aminteam ca trebuie sa zambeasca si unii din ei chiar m-au ascultat. A cantat si Remus, chitaristul, un colind care nu era in program dar a insisitat sa il cante. Am vazut si pe fata lui satisfactie ca face un lucru bun.
Dupa ce au terminat ce aveau de spus, au ramas pe locurile lor deoarece urma ca doua tinere studente, Elina si Neli, autoare a unui CD cu muzica religioasa, sa cante de data asta in fata detinutilor. Aveau pregatite un negativ care le acompania asemenea unei orchestre. Am vazut in ochii fetelor o mare compasiune pentru cei care isi petreceau Craciunul dupa gratii si au cantat din tot sufletul. Au fost aplaudate de cei aflati in sala dar cred ca, mai mult decat aplaudele, pentru ele a insemnat ceva deosebit sa aduca o oaza de lumina in intunericul din sufletul detinutilor.
Una dintre cantari, „Ca un cerb setos" era bine cunoscuta si de cei din grupul SPERANTA. Le-am facut semn sa cante refrenul impreuna cu cele doua soliste si au facut aceasta cu multa bucurie. Pentru ei era o deosebita onoare sa cante alaturi de aceste profesioniste.
Cu greu ne-am despartit apoi noi, cei de la Serviciul Umanitar pentru Penitenciare de grupul SPERANTA si de ceilalti detinuti.
A urmat apoi ziua de miecuri, 27 decembrie, cand am avut ocazia sa colindam inaintea personalului Penitenciarului. Am sosit impreuna cu corul de tineri al Bisercilor Adventiste din Brasov, un grup de vreo 20 de tineri imbracati in robe albastre. De data asta ne-am pregatit cu o statie de amplificare si cu microfoane.
Tinerii albastrii au cantat primele patru colinde. Unul din detinuti, decanul de vechime al grupului Speranta, Paun Ionut, mi-a soptit ca i-am facut praf pe cei din SPERANTA cu aceasta introducere perfecta si ca se simt descurajati sa urmeze dupa cei din Brasov. Probabil ca se simteau mici in comparatie cu acei tineri care lucraza de ani de zile in cor si pot sa cante dupa partituri.
Apoi am urmat noi, grupul SPERANTA, tot asa, imbracati in camasi albe si cravate colorate si tinand in maini niste mape rosii. A trebuit sa renuntam la multe din punctele din program si sa cantam doar colindele si sa se spuna doar poeziile, nici acestea toate, deoarece cadrele puteau ramane in sala doar pana la ora 15.
Chiar si asa programul grupului de la SPERANTA a iesit foarte. Am vazut pe obrajii tinerilor din Brasov cateva lacrimi in timp ce detinutii cantau si vorbeau despre nasterea lui Isus. Nu stiu exact ce au simtit brasovenii dar am vazut lacrimi in ochii lor.
Sambata urmatoare nu am fost in Penitenciar insa eram curios sa stiu ce cred detinutii despre program. O colega mi-a spus ca un detinut a facut o rugaciune in care multumea lui Dumnezeu pentru acel program si spunea ca „si doamna doctor (din penitenciar) a fost impresionata de programul detinutilor si ca nu si-a inchpuit ca niste detinuti au putut produce asa ceva".
Pentru mine aceasta afirmatie a fost suficienta sa imi reconfirme ca, un om, oricat de jos s-ar afla, totusi, daca doreste, se poate ridica deasupra si poate atinge performante deosebite daca este iubit si iubeste.
Si daca Iisus Hristos s-a nascut acum doua mii de ani ca sa salveze o intreaga lume pierduta, cu siguranta ca a facut asta nu numai pentru mine, un o liber, ci si pentru cei care au gresit fata de societate si se afla in inchisoare.
Cand Iisus se naste si in inima celor de dupa gratii Craciunul devine cu adevarat stralucitor.
Valentin Bota
Voluntar la Serviciul Umanitar pentru Penitenciare
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
