sâmbătă, 3 aprilie 2010

Romanţă de deznădeje pe acorduri de chitară

Ni se intâmpla uneori să ne legam sufleteşte de câte un deţinut cu care lucrăm ca voluntari ai Serviciului Umanitar pentru Penitenciare. Aşa se face că l-am cunoscut pe Remus cam de la începuturile activităţii noastre la Penitenciarul Codlea. Era chitaristul nostru care a petrecut în puşcărie vreo unsprezece ani. Un băiat de vreo 30 de ani, nu prea înalt, cu faţa blajină, rotofei, cu tenul închis dar cu un talent deosebit la chitară şi poezie.
Il aşteptam cu interes la grupa noastră care se întâlnea săptămânal în biserica penitenciarului. Considerăm ca Biblia poate schimba vieţi de aceea încercam transmitem mesajul ei deţinuţilor. La inceputul intalnirii aveam cateva cantari mai vesele sau mai triste pe care le cantam cu detinutii iar Remus ne acompania cu mult patos. Invatase acompaniamentele la toate cantarile noastre iar la programele festive de Pasti sau de Craciun, era nelipsit. Uneori ne canta cate o compozitie proprie sau vreun cantec religios invatat de la altii.
Intotdeauna l-am perceput ca o persoana blajina, putin ramas in urma cu anii de scoala (pe care multi i-a parcurs chiar in Penitenciar) si ma miram ca un om bland ca el, e de atatia ani in puscarie. Nu l-am intrebat niciodata de ce e acolo pentru ca aceasta face parte din codul nostru deontologic. Suntem opriti de regulamentul nostru interior sa cerem detalii detinutilor cu privire la motivele pentru care isi ispasesc pedeapsa acolo. Suntem sfatuiti sa ii privim nu ca pe niste infractori (hoti, violatori, delapidatori, criminali) ci ca pe niste oameni care doresc sa inceapa o viata noua. De aceea nu l-am intrebat niciodata pe Remus cati ani a facut in puscarie si de ce.
In unele saptamani era mai abatut, mai trist, si nu venea la biserica. Apoi revenea si ne spunea ca avut o perioada mai grea si canta din nou cu drag impreuna cu noi. Odata a primit chiar o pedeapsa din partea conducerii penitenciarului si nu a mai putut participa la intalnirile noastre deoarece avusese un conflict verbal cu un gardian. Apoi totul a revenit la normal.
Ne-am bucurat mult cand, acum vreo 5 ani am aflat ca se elibereaza. Ne-am bucurat pentru el si ne-am intristat pentru  noi deoarece nimeni nu ii putea inlocui talentul artistic iar intalnirile noastre urmau sa “sufere” din cauza asta. L-am sfatuit cu blandete cu totii sa-si caute un rost in viata, sa munceasca si sa nu mai ajunga in Penitenciar.
Dupa cateva luni insa de libertate, aflam cu durere ca Remus s-a intors din nou in Penitenciar. Colegii lui ne-au spus ca lucrase la un bar ca lăutar. Intr-o zi, plecand de acolo dupa ce fusese servit cu alcool, pe strada, mergand spre casa, a vazut o domnisoara care vorbea la un telefon frumos, Nokia. Mintea fiindu-i intunecata de alcool si-a dorit sa aibă telefonul fetei deoarece telefonul lui era vechi, avea ecranul crapat si trebuia incarcat zilnic. Venind in fuga prin spatele fetei o surprinde cand ii prinde mana si ii smulge cu forta telefonul. Fata nu se lasa usor, se lupta, insa pierde telefonul. Striga dupa ajutor si cativa barbati din preajma vazand situatia alearga dupa Remus, il imobilizeaza si il predau Politiei.
In cateva ore Remus ajunge din nou in Penintenciar unde trebuie sa astepte hotararea judecatorului ce se va pronunta in procesul lui. In final este condamnat la 5 ani pentru talharie, ca recidivist. Iata unde l-a dus un pahar de alcool pe cel pe care il credeam atat de blajin si bland cu un deosebit talent artistic. De rusine, Remus, mai multe luni la rand, nu a venit la grupul nostru de sprijin din Penitenciar. Ii era rusine de ce a facut si se invinuia si se pedepsea singur stand trist in camera.
Dupa o vreme insa prinde curaj si apare din nou in grupul nostru aducandu-si totodata si chitara maiastra. Participa saptamana de saptamana la intalnirile noastre, canta cu entuziasm cantarile noastre si chiar, de multe ori, pune intrebari interesante. Observam ca pe langa intersul fata de muzica, de data aceasta Remus manifesta un interes deosebit si fata de Sfanta Scriptura si acest lucru nu putea decat sa ne bucure.
Din cei 5 ani primiti ca pedeapsa a executat vreo trei ani si, conform normelor, intrucat s-a purtat exemplar, a fost eliberat conditionat. De data aceasta cred ca am petrecut mai mult timp cu el incercand sa il pregatim pentru viata in libertate. Adesea ii spuneam sa nu mai puna alcool in gura deoarece il face sa isi piarda controlul, sa faca fapte necugetate si sa revina in Penitenciar. Mi-a promis ca nu va mai bea.
Bucuria lui cea mare a fost ca in ultimele luni s-a imprietenit cu o profesoara care preda in scoala inchisorii. Aceasta doamna l-a remarcat pe Remus si intre ei s-a infiripat o prietenie frumoasa si mai apoi chiar o dragoste curata.
Dupa eliberare a avut multe incercari de angajare esuate. Oamenii se tem in general sa angajeze fosti detinuti. Chiar eu l-am adus la un patron care producea mobilier la comanda si atunci cand Remus i-a spus ca el provine din Penitenciar, patronul a refuzat sa il mai angajeze.
Ocazia lui se pare ca a aparut cand, fiind intalnit pe strada in timp ce canta la chitara de o echipa de la televiziune, i s-a luat un interviu iar el a marturisit cu ce probleme se confrunta la angajare. In urma reportajului, un director de firma l-a cautat si i-a oferit un loc de munca stabil la echipa de curatenie.
Firma fiind romano-germana, Remus a ajuns chiar sa viziteze Germania si sa cante pentru patronul de acolo. A ajuns sa fie iubit de colegii de munca, el fiind harnic, constiincios si amabil.
Totusi hoby-ul cu chitara nu l-a parasit. Adesea dupa orele de munca mergea pe strada Republicii din Brasov sa cante pentru trecatori. Fiind bine imbracat si avand o voce frumoasa, cei ce il ascultau erau generosi cu Remus lasandu-i bani frumosi in palarie.
Cu acesti bani a putut sa-si cumpere o chitara mai performanta, o statie de amplificare si chiar o motoreta. Cu un job respectabil si cu un hoby aducator de castig, avand langa el o persoana care il iubea, Remus si-a dezbracat haina de puscarias fiind din ce in ce mai iubit si apreciat de cei din jur.

Saptamana trecuta primesc un telefon prin care concubina lui Remus ma roaga sa ii redactez o caracterizare din partea Serviciului Umanitar pentru Penitenciare. Aceasta pentru ca Remus are necazuri cu o domnisoara care ar fi vrut sa profite financiar de Remus si a declarat ca a fost violata de Remus desi au facut sex de comun acord. Intrucat solicitarea pornea de la acea fiinta care i-a acordat toata increderea lui Remus la iesirea din Penitenciar si care crede în nevinovăţia lui Remus, am acceptat sa-i fac aceasta caracterizare. Totodata am fost rugat sa ii gasesc un avocat. Uitandu-ma insa peste dosarul lui Remus, observ cu usurinta ca Remus este cu adevarat vinovat de viol. Desigur ca are nevoie de un avocat insa doar ca sa obtina o pedeapsa cat mai mica din intervalul 3 - 10 ani, nu pentru a fi declarat nevinovat.
Chitaristul meu bland si blajin se pare ca ajunge din nou in Penitenciar dupa o perioada de 2 ani petrecuti in libertate. Se pare ca aceasta ultima perioada de libertate e cea mai mare perioada din viata lui pe care a petrecut-o liber dupa prima incarcerare. A avut ocazia sa sima ce inseamna sa aiba langa el o persoana iubitoare pe care a inselat-o insa violand o alta femeie mai tanara. A avut ocazia sa fie apreciat de cei din jur, sa munceasca si sa cante. Ar fi putut progresa pe scara sociala insa acum e nevoit sa coboare din nou la “beci”. Nu a consumat alcool ca sa faca fapte necugetate insa poftele si fanteziile lui sexuale au fost mai puternice decat constiinta lui si a incercat sa obtina prin forta ceea ce nu a obtinut cu şarmul cu care ne cucerise pe noi.
Acum Remus asteapta sa fie judecat din nou. Oare va fi blanda instanta cu un fost detinut eliberat conditionat? Va avea oare parte de un judecator ingaduitor cu Remus  care va tine cont ca s-a straduit sa munceasca cinstit si canta atat de fumos? Privind insa catre victima care a fost obligata prin forta sa suporte lucruri injositoare mi se pare greu de crezut ca va primi o pedeapsa mica.
Asa ca ma astept ca dupa cateva luni de mahnire in celula sa, Remus sa apara din nou la grupul de suport al Serviciului Umanitar pentru Penitenciare cantand de data asta o romanţa compusă de el in care isi plange neputinta si deznadejea.